IN MEMORIAM

CONSTANTIN CIOPRAGA
SAU FASCINATIA ÎNTELEPCIUNII

Pe unii oameni îi crezi si îi vrei eterni. Este reconfortant pentru spirit sa-i stie acolo, undeva, într-un spatiu privilegiat din care ne vin cartile, cu ideile, cu lumea lor. Iar lumea lor o îmbogateste si o înfrumuseteaza pe a noastra. Cartile lor deschid usi care conduc în labirintul cunoasterii. Ei ne invita în calatoria pe care au facut-o în singuratatea creatiei.
Anul acesta, în februarie 2009, Domnul Profesor Constantin Ciopraga a parasit lumea aceasta, la vârsta patriarhilor, vârsta marilor întelepti. Îl vedeam ca pe un mag dintr-o poveste eminesciana. În Iasiul pe care l-am iubit atâta, orasul tineretii si al studentiei mele, undeva, într-un spatiu anume, multi ani de când îl avusesem profesor, domnul meu profesor vietuia. Cu cartile, cu spaimele, cu temerile sale. Si chiar daca nu l-am mai întâlnit fizic, prezenta dumnealui de carturar îmi dadea optimism si încredere în valorile spiritului.
Într-un interviu din România literara spunea ca greseste zilnic, si zilnic aspira spre armonia interioara... Era lectia modestiei si a umilintei. La orice vârsta omul ramâne în esenta om, fragil în conditia lui, zguduit de aceleasi nelinisti, de spaimele care se vad si spaimele care nu se vad. Am înteles aceasta atunci de la aceste cuvinte ale Profesorului meu. Aspiratia marilor spirite este întelepciunea. Pentru mine, Constantin Ciopraga era Înteleptul, Magul din povestea calatoriei mele în labirintul cunoasterii, calauza mea.
Îmi amintesc ca la un curs Profesorul ne-a vorbit despre efemeritate, despre trecere. Era preocupat de relatia dintre trecere si valoare. Ce ramâne dintr-un om dupa ce nu mai este? Ce retine memoria colectiva? Uneori, doar un cuvânt, o propozitie, o fraza. Prea putin în raport cu tot suvoiul existential, al gândurilor, emotiilor, impresiilor.
Universitatea din Iasi, mai ales Facultatea de Filologie unde a fost profesor, respira prin personalitatea
Domniei Sale, caci Profesorul Constantin Ciopraga era si va ramâne unul dintre numele de referinta. Cartile pe care le-a scris reprezinta doar o parte din ceea ce a trait, din ceea ce a gândit, dar cred ca aceste carti vor spune ceva esential si cititorului de mâine daca va accepta sa se lase cucerit de personalitatea Domniei Sale.
L-am avut profesor în anul al treilea. Este una dintre mândriile mele de absolventa a Universitatii iesene. Altele se numesc Mihai Dragan, Ion Apetroaie, Alexandru Husar, Elvira Sorohan.
Îi spuneam Lordul. Avea distinctia unui aristocrat englez. Emana liniste, calm, armonie, echilibru. Avea ceva din seninatatea abstracta pe care Titu Maiorescu o atribuia lui Mihai Eminescu. Parea desprins de lumea aceasta, ca un monah laic, preocupat cum era mereu de lumea cartilor. Reprezenta, cred, spiritualitatea, nivelul înalt al spiritualitatii la care poate ajunge un om, un laic. Impresia puternica pe care o lasa era ca traieste pentru carti, pentru studiu, pentru a împartasi celorlalti din aceasta experienta. Avea vocatie de ma ister. Vorbele se închegau parca fara efort iar atunci când porneau universul sau aveau fragranta, expresivitate si adevar.
Am fost beneficiara universului sau de cunoastere. Avea acribia informatiei, dar si eleganta transmiterii ei. Stilul neutru, tonul jos, la acelasi diapazon al meditatiei, fara urcusuri si coborâsuri calinesciene ale frazei avea frumusetea apelor linistite. Muzica ideilor te retinea, te fascina, te captiva. Nu am lipsit de la niciun curs al Profesorului Ciopraga. Mi se parea ca as pierde ceva esential, ce nu as mai putea recupera niciodata — spectacolul minunat al unui om îndragostit de Carte.
Ana Dobre