Porto-Franco

Răscrucile vieţii i răscrucile scriiturii simple

Ana Dobre

Rubrica: Cronici amicale  /  Nr. 276/2019

Romanul european s-a desprins din epopee, spun teoreticienii. Cum noi nu am avut epoee, romanul românesc îi trage sevele din basmul popular.
Această filiaţie apare cu claritate, ca o probă pe- remptorie, în romanul Frusina, în care Vasilica Ilie spune cu vădită plăcere o poveste despre viaţă şi moarte, despre bine şi rău, o poveste care include, într-un timp relativ lung, pe durata a trei generaţii, oameni şi destine. Nu există, desigur, personaje specifice basmului - balauri, zmei etc., pentru că aceste personaje fabuloase, întruchipări ale maleficului, s-au retras în adâncurile insondabile ale unor oameni capabili, ipso facto, să transforme viaţa altor semeni într-un calvar.
Cum Mircea Eliade are dreptate când pledează pentru verbul a nara şi funcţiile lui, urmărindu-l în viaţa individului modern, eminamente profan, afirmând că niciodată omul nu se va sătura să asculte poveşti, şi povestea pe care o spune Vasilica Ilie menţine vie atenţia cititorului virtual prin narare, prin modul în care do- zează suspansul şi, mai ales, prin tehnica amânării dezlegării conflictului.
Totuşi, mai mult nuvelă decât roman, întrucât naraţiunea are un singur fir epic care pune în evidenţă un destin la răscruce, cel al Frusinei, încercată de destin, prin moartea mamei, încă de la naştere, povestea are meandrele ei la suprafaţă în adâncime. Numele eroinei are rezonanţă simbolică, trimiţând la mitica Eufrosina, fiica lui Zeus şi a Eurinomei, una dintre cele trei graţii, alături de surorile Aglae şi Thalia, personificări ale frumuseţii feminine. Acest nume fusese ales şi de Mircea Eliade în Les Trois Graces, diminutivându-l Frusinel, pentru a ilustra, în cheie fantastică, mitul Persefonei şi ideea camuflării sacrului în profan.
Poate şi Frusina Vasilicăi Ilie poartă cu sine trena mitului, ca o graţie solitară, rătăcită într-un timp profan, într-o istorie tulbure, în absenţa surorilor trinităţii, distingându-se prin farmec şi feminitate, aceasta fiind, de altfel, singura nuanţă mitică.
Mai aproape de mitologia noastră românească, ea este o Ileana Cosânzeana încercată de destin pentru a dobândi dreptul la fericire după îndelungi cercări care o fixează mereu într-o răscruce a vietii. Rămâne orfană, mama murindu-i la naştere, iar când trebuie să-şi urmeze visul de a deveni învăţătoare, o altă încercare o ţine în loc, amânând sine die implinirea în fericire.
Vasilica Ilie alege să povestească într-un registru al căldurii afective, al unei afectivităţi excesive. insă, tocmai această viziune idilică i idilizantă creează menţine suspansul în povestea de dragoste adolescentină dintre Frusina şi George, poveste urmărită până la moatrea acestuia.
• George nu a fost un învingător, nu a învins balaurul, a căzut răpus de el... Cu moartea lui, Frusina se trezeşte din nou într-o răscruce. Va accepta, în cele din urmă, moartea iubitului. Ceea ce părea, însă o Romeo si Julieta redivivus se răsuceşte într-o poveste despre tenebrele sufletului omenesc. Petre, rivalul neştiut al lui George, care se va dovedi ulterior chiar ucigaşul acestuia, o determină, după lungi disimulări, să-l accepte şi să se căsătorească. Această căsătorie se situează tot într-o răscruce, întrucât Frusina va avea revelaţia monstrului sub aparenţa omului cumsecade.
Petre are şi el răscrucile lui. Vasilica Ilie introduce subtil un fantastic de nuanţă creştină. Petre se îmbolnăveşte, intră într-o comă lungă, iar, când, spre surprinderea tuturor, îi revine, pare alt om. Mărturiseşte că a avut o revelaţie i că Dumnezeu l- a trimis înapoi pe pământ cu o misiune. Din această poveste ar fi putut ieşi un roman dostoievskian, cu abisurile i manifestările iraţionale ale omului. Povestea nu evoluează, însă, aşa. Deşi Petre alege să devină preot i chiar urmează teologia (fapt, totuşi, neverosimil raportat la biografia epică a personajului...), schimbarea nu este fundamentală. El este capabil, aşadar, să-şi escamoteze propriul destin, însă, fondul rău nu dispare. Revelaţia a fost falsă, un fel de fals folosit pentru a redefini relaţia cu Frusina. Petre rămâne singura întrupare viabilă a răului acest roman.
În simplitatea liniarităţii ei narative, această poveste spune mai mult deck o spun, în aparenţă, faptele. E o literatură comportamentistă, prozatoarea fiind atrasă de înregistrarea meticuloasă a faptelor exterioare ale personajelor, a relaţiilor dintre ele. Aceste manifestări de suprafaţă sunt doar vârful ais- bergului, restul rămâne în profunzimile adânci ale sufletului, impenetrabil, de cele mai multe ori.
Soluţia aleasă de Vasilica Ilie este cea de basm. După atkea răscruci cărora eroina le-a făcut faţă, păstrandu-şi omenia, fără să se abrutizeze, aşadar, viaţa pe care i-o oferă prozatoarea o premiază. Frusina îl întâlneşte pe Alexandru Popa (nume antitetic prin raportare la Petre, personajul care şi-a trădat marele destin cosmic căzând în tenebre), om care avusese, de asemenea, răscrucile lui, şi soarele ră-sare şi în răscrucea vieţii ei. El nu este piatra pe care să se poată construi, ci povara, întâi de toate, a lui însuşi.
Ca în basme, există o promisiune de fericire, o răsplată pentru modul exemplar în care Frusina a înfruntat obstacolele. Personajul negativ îşi primeşte şi el plata. Cu o conştiinţă încărcată, cu ultimul dram de demnitate şi de conştiinţă, Petre se lasă înghiţit de râul-timp. E mai mult o moarte voită, acceptată, decât o sinucidere.
Romanul se opreşte aici, solicitând colaborarea cititorului pentru a completa tabloul fericirii Frusinei care a ieşit din răscrucea vieţii şi a intrat în durata propriei vieţi - timpul ei de fericire pe pământ alături de cei dragi.
Scriitura simplă este miza mare a acestui roman al Vasilicăi Ilie. De cele mai multe ori, lucrurile complicate sunt cele, în aparenţă, simple. Povestea aceasta se completează mereu prin ramificaţii care ajung în însăşi imaginaţia cititorului, copartenerul în creaţie al autoarei.


*Vasilica Ilie, Frusina, Editura WWVV.CORESI.NET, Bucuresti, 2019.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR