Reflectând asupra „ programului iconografic „ al Voroneţului, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, semnala „ o continuitate în duh şi în adevăr între chipurile sfinţilor zugrăviţi pe fresca bisericii şi cele ale credincioşilor... „ 1. La un hotar al Miezonopticii, încheindu-şi cuvântul cu totul impresionant asupra constelaţiei de icoane iradiind credinţa strămoşească, nădejdea nesfârşită şi iubirea de adevăr, monahia - profesor Elena Simionovici, absolventă a Universităţii ieşene, ne-a sugerat să medităm asupra Cinei celei de Taină, Judecăţii de Apoi, Ierarhiei Cereşti, Vămilor Văzduhului, Imnului Acatist... În preajmă se afla Dl. Tudor Baconschi, căruia îi aparţine această exemplară definiţie a transcendenţei: „ devenirea circulară a perfecţiunii nesfârsite ,,. Această devenire poate fi înţeleasă cercetând privirea hristică a frescei de la intrarea în binecuvântatul locas. Precum Dreptul care ţine necuprinsul pe braţele sale , albastrul liniştit şi-a găsit sălaş ceresc pe acest pământ
Prin cărţile sale, scriitoarea P.C. Elena ilustrează valoarea „liturghiei după liturghie" . În bibliotecă, ele se învecinează cu valori (manuscrise şi tipărituri ) care au înnobilat în veacuri cultura românească şi care , aşa cum a arătat Acad. Andrei Eşanu (un mult încercat savant) şi Dr. Valentina Eşanu, nu stau să aştepte pulsiunile unei „alte omeniri". În „ scriptoria "voroneţeană poate fi urmărit dialogul (filocalic ) între imagine şi simbol. Astfel, „ Bucuria călătoriilor de suflet „ , „ Mănunchi de gânduri" 2.., precum şi alte scrieri ale P.C.Elena Simionovici, se află în armonie cu expresivitatea elevată, probând o vie sensibilitate, a operelor actualei stareţe, Stravrofora Dr. Ga-briela Platon, cu strălucite studii teologice şi filozofice.
Există puncte de reper pe calea miraculos prelungită, dintre „Taboruri şi Golgote", cum scria P.S. Calinic. În contextul secularizării (în camuflajul ei fariseic), în forfota unui „ gaming " generalizat, lucrările şcolii voroneţieane sunt semne de lumină ale unei biografii a sfinţeniei.
Sistemul de referinţă -pământ şi cer - determină, în lucrările monahiei - filolog Elena Simionovici, timbrul, încărcătura afectivă a stilului..
Vocaţia picturală nu este decorativă : dincolo de fiecare semn (Muntele Fericirilor, Pustiul Hozevei, florile de pe Tabor, pârâul Karit, Eleonul
Înălţării, abaţiile iberice, pintenul de stâncă de la Kaliakra, florile albastre din Iudeea începuturilor de lume, Coloana de imagini din orizonturile române, supuse nepătimaş Judecăţii de Apoi, lavrele de pe malurile aspre ale Nistrului, bisericuţa de lemn din Câmpulungul Bucovinei, iconostasul egiptean şi grădina botanică din piatră, zborul corbului lui Antonie cel Mare, pinii cu flori violacee şi purpurii din Finlanda, valsul trist al lui Sibelius,
valurile de sineală ale Eladei fără de timp, Împărăţia monahilor de la Athos, (cu stâncile Meteorei plutind în elegiile verii ...), scriitoarea ne cheamă să pornim cu Crucea gândurilor spre tărâmul simbolurilor .
Să nu uităm icoanele prezentului. Cu un trup fragil , aproape sarafic, profesoara universitară Micaela Ghiţescu simbolizează intelectualul român care şi-a purtat în demnitate şi credinţă „ toată povara vieţii „ .
"Cerurile Oltului" încorporează, în emoţionanta „ osteneală" a Mitropolitului Bartolomeu Anania, " pământul patriei", întreita antinomie umano-di
vină : suferinţă - bucurie , înfrângere - biruinţă, moarte- înviere „ . Arabii cu asini din pustie se aflau sub lumina jertfei monahului- poet moldovean loan Iacob când „ făceau în fiecare zi pelerinaj la un sfânt ce nu era a lor". Înalt este sufletul aceluia care alege să rămână între pietrele maronii în mână cu „un firicel de iarbă uscată" . Albastrul de Voroneţ şi mănăstirea lui Ştefan cel Mare„ nu înseamnă numai culorile icoanelor, ci şi trăitorii ei de-a lungul veacurilor", a ţinut să explice mulţimilor de vizitatori europeni, Măicuţa Elena.
Peste tot, în chinoviile din ţară, albastrul este un sacru început de Tricolor, semnul românesc de nobleţe şi binecuvântare. La Voroneţ, monahiile îl cinstesc ca pe o taină a bucuriei desluşită în rugăciune. Ne veghează privirea lui Hristos deasupra pridvorului de la Voroneţ.
O lucrare monumentală din acelaşi tărâm al slujirii duhovniceşti şi culturale „ Frescele Mănăstirii Dragomirna „3. , confirmă Malta conştiinţă a monahiilor- cărturar : stavrofora Macrina Săuciniţanu, stareţa mănăstirii, Filofteia Bălan, Veniamina Crăciun s.a. „Istoria Mănăstirii Dragomirna, arată IPS Arhiepiscop Pimen, este o istorie zbuciumată, ca întreaga istorie a Neamului românesc". Ctitorii Anastasie Crimca, Luca Stroici, domnitorul Miron Barnovschi şi apoi Sfântul Paisie Velicicovschi au lăsat un testament spiritual care, cum cu dreptate scrie Dl. Profesor Stefan Gorovei „ răzbate până la noi ca încurajare şi îndemn. Toate câte s-au făcut şi câte s- au adunat acolo stau şi rămân mărturie pentru un mod exemplar de a înţelege viaţa şi valorile ei eterne..."
Cei trei ctitori au ales Dragomirna ca mormânt, deci şi voievodul Miron. Ademenit cu gloria islamică, de care mereu s-a ţinut departe, domnul Moldovei a fost măcelărit turceşte la Constantinopol în 2 iulie 1633, când se împlineau 129 ani de la moartea lui Stefan cel Mare. Recuperat de tatăl cronicarului Miron Costin , trupul martirului a fost adus în aceste locuri. Mormântul, neştiut, a rămas însă, ca multe altele, sub lespezi de aer, aşa cum le înfăţişează, în mănăstire tulburătoarea frescă a uciderii drepţilor. Într-un amfiteatru basarabean, le-am sugerat studenţilor să urmărească -mai întâi în cronici- epidemia trădărilor după Iliaş şi Vasile Lupu), să-l redescopere pe Miron (pe care postelnicul Toma îl văzuse rugându-se „ cu mare osârdie") dar să nu ocolească „Neamul Soimăreştilor" lui Mihail Sadoveanu.
Identitatea creatoare a acelui voievod - martir creştin contrastează cu aceea a multora dintre con-temporanii săi. Înţelegem aceasta şi din ampla monografie a Pr. Cezar Onesim, „Biserica Sf. Nicolae"Scheia 4. , unde se arată că Miron a finalizat lucrarea lui Anastasie Crimca de la Mănăstirea Dragomirna. Aici, domnitorul „ drept, blând, nelacom şi evlavios" a susţinut material ridicarea „zidurilor şi turnurilor de apărare." Teologul sucevean , master al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, licenţiat în Biomedicină şi Tehnologie farmaceutică reprezintă în acelaşi timp un cronicar al Nordului bucovinean, un statornic slujitor al luminii ocrotitoare a Tricolorului. Familia sa are demnitate muşatină.
În timpuri alunecoase, dispuse la hazard, compromisuri şi aventură sordidă, Nordul românesc ne cere să nu ne părăsim izvoarele spiritualităţii, să nu ne risipim valorile care, vorba poetului Grigore Vieru încap „ Intr-o singură icoană" 5.


Note
1.Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „Vocaţia testamentară a Voroneţului în vol. Sf. Mănăstire Voroneţ (...) , Ed. Doxologia, 2016, pag. 21
2. Monahia Elena Simionovici, Mănunchi de gânduri, Ed. Geea, Botoşani, 2014
3. Frescele Mănăstirii Dragomirna, Ed. Iacov Putneanul, prefaţă de Stefan Gorovei, Suceava, 2015
4. Onesim, Cezar Vasilică, „Biserica Sf. Nicolae" Scheia -Suceava, Ed. Misena idem, „Familia de Aritonovici" din Scheia-Suceava, Ed. Misena, 2015
5. Grigore Vieru, „Acasă" în vol. „Izvorul şi clipa Ed. Albatros, 1981, pag.66