Lumea din ochii unui copil

"Timpul este marea arta a omului:" sustine Napoleon Bonaparte. In cartea "Povesti pe frunzele timpului", de Petra-Ana Mirica-Bobit, autoarea conglobeaza realitatile din jurul sau, zamislind , in prim plan, un univers fantastic, gratie imaginatiei sale debordante. Aceasta le sufla viata fiintelor mistice, ele devenind prietenele ei cele mai bune cu ajutorul carora intot-deauna va invinge raul. Primavara, Zana Maseluta, chiar si sirenele sunt sufletele sflnte ce binecuvanteaza cartea cu prezenta lor magica. Astfel, creatoarea reda pe hartie clipele ce au luat parte la copilaria sa plina de culorile radiante ale imaginatiei.
In partea a doua a volumului, Petra da nastere unui univers tanatic, descriind dimensiunea atumnala si cea hibernala cum isi sting treptat licarirea de viata, singurele ce anima locul fiind dansul frunzelor uscate spre covorul fosnitor si leganarea domola a fulgilor jucausi. Pana si copacii isi plang singuratatea, desprinzandu-si lacrimile sub forma frunzelor secate de energie. Astfel, lumea devine lipsita de tumult, lipsita de verde, transformandu-se in felinarul luminos al tacerii. Scriitoarea, insa, nu isi inceteaza setea de cunoastere, cotrobaind prin cartile prafuite ale trecutului ratacite in dulapurile imaginatiei. Dorind sa topeasca suflarea de gheata a iernii, ea isi incalzeste sufletul vizitandu-si bunicii chiar in Ajunul Craciunului, depanand cu acestia amintiri emotionante din copilaria sa, urmand ca darurile diafane sa incalzeasca deflnitiv sufletul intelept al micii fiinite.
Scriitoarea incheie prin redactarea catorva pagini de jurnal, astfel deschizandu-se spre cei din jur si oferindu-i cititorului sufletul sau inocent de copil. Ea isi descrie unul dintre cele mai importante momente din viata sa, adica intalnirea cu Venetia, laguna misterioasa ce isi lasa dara tainica in inima tuturor vizitatorilor. Autoarea intalneste copii din toate colturile lumii, care, la fel ca si ea, isi scriu gandurile pe hartie, lasandu-le apoi sa fie admirate de cei ce iubesc copilaria. La finalul calatoriei, fetita isi da seama ca, in ciuda tuturor lucrurilor minunate ca s- au intamplat, acesteia i-a fost dor de parintii sai mai mult ca orice, demonstrandu-ne ca familia este izvorul nostru de fericire.
Citind cartea, mi-am dat seama ca nimic nu poate inlocui puritatea din sufletul sincer al unui copil, dar si ca Petra este o fetita ce scrie pe hartie cu pana franta din aripa unui inger.
In concluzie, cartea "Povesti pe frunzele timpului" de Petra-Ana Mirica-Bobit impresioneaza cititorul prin forta de sugestie, lasand dovada ca lumea are multe taine, trebuie doar sa deschizi ochii si sa privesti.

Apetroaei Delia Elena
Clasa a 7-a A
Colegiul National "Vasile Alecsandri"