***
Noaptea este făcută din pământ
și mai ales din dealurile acestea
peste care trece agale
un car cu lemne de aur din altă lume
un car
la care trag
șapte îngeri.

***
Ca ţărmul să nu fie de tot singur
Dumnezeu i‐a făcut o corabie
care nu mai sosește.
Să nu rămână de tot singur
poetul
i‐a făcut iubitei
o plecare neterminată.

***
Abia după aceea
mi‐am dat seama
că eu m‐am născut așteptând
și că tu ești cea mai mare însușire
a așteptării mele.
Plecai
și‐n urma ta se ridica încet
colbul fin al înserării.

***
Mormântul
în care eu voi intra
e atunci când voi uita să te mai aștept.
Așteptarea este un ţărm
cu o corabie
care nu mai sosește.

***
Spre deosebire de alte femei
tu ai trăsături adânci
ca niște porturi
unde să poată ancora
tristeţile mele.

***
Să suport mai ușor
singurătatea
am făcut‐o
să semene cu tine.

***
Plecare nesfârșită.
O melodie a coardelor
pribeagă
printre clipele pianului.

***
Laudă pentru poemul care încă n‐a fost scris.
Laudă pentru pașii făcuţi din frunze uscate.
Laudă pentru iarba de astă vară.
Laudă pentru lăsarea serii.
Laudă pentru acoperișurile salvate de la uitare.
Laudă pentru o plecare neterminată.
Laudă pentru corabia care nu mai sosește.

***
Harpa ţi‐a lovit degetele
și ele au cântat
cum lebăda
dintr‐un cântec venit de pe ape
s‐a născut.

***
Somnul nostru –
un pod
peste care trec înzăpezite
carele nopţii.

***
Un fluviu stă în calea traversării lui
eu stau în calea trecerii mele
peste propria‐mi umbră
pianul ţi‐a tăiat mâna
iar eu am rămas fără ea
stau pe marginea vizibilului
ca pe marginea unei prăpăstii.
Cântec venit de pe ape

***
Lumina are numai faţă
dacă noi îi întoarcem spatele
ea își întoarce faţa
de la noi
steaua polară
este ochiul
cu care Dumnezeu doarme
iar luna este ochiul
cu care Dumnezeu visează.

***
Recunosc:
rolul meu în viaţa lui Eminescu
a fost considerabil
căci eu trăiam în viitorul lui
viitor care nu se deosebește de‐al meu
unde la fel oameni încă nenăscuţi
trăiesc în propriu‐mi viitor.

***
Tăcere în jur
poate a venit toamna
sau poate s‐o fi întâmplat ceva
cu mine la tine
și eu nu știu
văd cum mâna ta dreaptă
mereu se ascunde de cea stângă
dar aceasta o caută ritmic până află
că ea apune o dată cu luna
peste acoperișurile mele
a venit toamna
la faţa locului tăcerii noastre.

***
Degetele tale treceau în sunete
iar mâinile în îmbrăţișările harpei
gândurile care‐mi revin cel mai des
sunt ochii tăi
cum se uitau dincolo de mine
dublaţi de un surâs
asemenea celor văzute acolo.

***
E atâta venire
în omul ce pleacă
și‐atâta plecare în omul ce vine
că m‐am hotărât să nu plec niciodată
și nici să vin vreodată.

***
Toată depărtarea
am adunat‐o‐n cartea aceasta
cum toate acoperișurile
pentru lună au fost făcute
cum versul
să mă lăsaţi să mor la marginea mării
al meu este
cum îngerul
al aripilor lui este.

***
Când uităm
uităm de fapt lucrurile aparente
numai ceea ce nu se vede
nu se poate uita
îţi mai aduci aminte când îţi spuneam
că prezenţa ta nu‐i nimic
pe lângă ce este plecarea ta
și că eu nu sunt nimic
pe lângă ceea ce voi fi
după plecarea ta?

***
În fuga ei din Sodoma
femeia lui Lot s‐a‐mpiedicat de ea însăși
și s‐a făcut un stâlp de sare
dar Lot nu s‐a‐mpiedicat
nici măcar de ea
căci el fugea în altă lume.

***
Privind
din cer
pământul este acela
care se învârte în jurul soarelui
iar privind de aici
soarele se învârte în jurul pământului.