La o sfinţire de maşini
Duminică spre prânz, după ce terminase slujba, părintele stareţ Nectarie cel rotofei şi cu pomeţii obrajilor rumeniţi, ca două mari mere ionatan, tocmai miruia oastea călugăraşilor din mănăstire şi credincioşii de pe trei dealuri şi-o vale adâncă, atunci când cântăreţul în strană Aladin a venit şi i-a şoptit: „Avem la poartă şapte maşini la sfinţit!" După miruirea de rigoare, părintele stareţ s-a îndreptat spre ieşire urmat de cântăreţul Aladin într-o mână cu cădelniţa, iar în cealaltă cu căldăruşa cu aghiasmă şi un busuioc legat cu fire de mătase roşii, galbene şi albastre, un busuioc rotunjit ca un mic buzdugan. În faţa porţilor mari şi sculptate cu scene ale răstignirii, pe aleea pavată cu piatră de râu se aflau în şir şapte maşini, albe, negre, stacojii, cu capotele ridicate şi cu toate portierele deschise. Păreau nişte insecte uriaşe şi nervoase, gata să-şi ia zborul spre un inamic nevăzut de pe culmea împădurită care străjuia mănăstirea. La o privire mai atentă, însă, observai că maşinile erau cât se poate de liniştite, doar stăpânii lor uşor iritaţi de atâta aşteptare. Dar, părintele Nectarie - impunător prin masivitate şi mai ales prin sobrietatea de Malt funcţionar de la Bruxelles - soseşte deloc grăbit şi se opreşte lângă prima maşină, un un Audi A5 gri metalizat şi-i spune şoferului: „Certificatul de înmatriculare, te rog!" Şoferul ridică sprâncenele a mirare, dar scoate totuşi din portmoneu certificatul de înmatriculare şi începe slujba de sfinţire: „Bine eşti cuvântat, Doamne! Doamne Dumnezeul nostru, cel care ai făcut pămân-tul, soarele, luna şi pe noi, nevrednicii oameni, sfinţeşte maşina aceasta A5, cu o putere de 286 de cai putere, cinci locuri, decapotabilă, capacitate cilindrică 3000 de centimetri cubi... Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte". Iar cântăreţul Aladin: „În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!" „Amin!" încheie părintele stareţ Nectarie. După sfinţirea maşinii cu busuioc şi cu aghiasmă, şoferul cel gras şi cu ceafa de taur scoate din buzunar o bancnotă de 100 de lei şi o dăruieşte părintelui stareţ. Dar, Nectarie: „Ce capacitate cilindrică am zis că are maşina? 3000 de centimetri cubi. Nu te supăra, mai trebuie 37 de lei. Ăsta e tariful!" Şoferul cel cu ceafa groasă tunsă-rasă, dar cu moţ în frunte, ridică iar din sprâncene a uimire, dar mai scoate din teanc o bancnotă de 50 de lei şi-o întinde părintelui stareţ Nectarie. Acesta îi numără restul de 13 lei şi trece la următoarea maşină, una neagră, un fel de tanc din vremi de pace: un BMW X5.
Ceremonialul se repetă: „Bine eşti cuvântat, Doamne!... şi „sfinţeşte maşina aceasta cu cinci uşi, cu binecuvântată putere de 218 cai putere, 93 de litri volum rezervor, 4667 milimetri lungime, 2993 centimetri cubi, şase viteze şi 2170 de kilograme..." După ce primeşte cei 131 de lei, părintele stareţ îl întreabă, deloc de complezenţă pe şofer: „Sunteţi mulţumit de ea?" „Foarte mulţumit. Urcă culmea aia ca pe nimic..."
În zece minute, cei doi, părinte stareţ şi cântăreţ Aladin termină cu sfintirea tuturor masinilor care- şi închid portierele şi capotele şi pornesc prin defileu în drumul lor. Cei doi se întorc în curtea vastă a mănăstirii, fiind aşteptaţi la masă. Se opresc pe-o bancă din pridvorul bisericii unde părintele Nectarie scoate din sutană calculatorul, îl butonează cu mare dexteritate şi-i spune însoţitorului: „Frate Aladin, cifrele sunt ciare. Partea ta e, după procentul din capacitatea cilindrică totală, de 297 de lei. Ia 300 şi dă-mi rest trei lei.." Apoi, pornesc spre trapeză, stomacul lor and semne de foame. În spatele lor, de pe Malta culme împădurită, soarele e străpuns în partea de jos de brazi şi fagi, soarele pare o mare gură căscată râzând cu dinţi mai mari, cu dinţi mai mici, cu gingii. La uşa trapezei, cei trei câini ciobăneşti se gudură şi se bucură de sosirea celor doi învingători sfinţitori de bolizi de parcă ei ar fi câştigat sutele de lei.

Filtru pentru viaţa de apoi
A murit octogenarul domn Vasile Oprescu de pe strada Fericirii nr. 33. Cine a fost domnul Vasile Oprescu? Ei, de parcă asta ar conta! A trecut şi el prin viaţă cum a putut, s-a strecurat printr-un sandviş de două coji de democraţie cu trei dictaturi la mijloc. Niciodată nu s-a plâns, ceea ce înseamnă că nu i-a fost tocmai greu. Dar, poate că greul tocmai acum vine, la traversarea oraşului într-o camionetă alb-roşcată, de fapt o platformă de carat maşini ava riate la firmele de dezmembrări, dar transformată ad-hoc pentru câteva ore în maşină mortuară, în care sicriul este ancorat cu un cablu metalic. Ce mai contează răposatul domn Vasilescu? El e cu morţii, viii cu ceilalţi vii contează acum.
La prima intersecţie, la doar trei sute de metri de casă, cortegiul, format din vreo şaptesprezece persoane vorbind între ele mai pios şi mai în şoaptă sau mai vioie şi vocale, cortegiul aşadar se opreşte şi preotul cântă cădelniţând nişte Aleluia! îngânat de cântăreţul gras cu vocea piţigăiată. Aşa cum e tradiţia, fireşte. Dar, când să pornească spre locul fără verdeaţă, unde cică nu e durere, nici suspin, apare din senin o poliţistă tânără, frumoasă şi suplă ca o ispită, ptiu!, o ispită aşa în general, că pentru bietul domn Vasil Opreescu - niciun pericol. Îşi dă buclele blonde pe sub caschetă şi cere şoferului actele la control. Le răsfoieşte lent, meticulos, ca un adevărat Cerber la vama de pe Acheron. „Aveţi autorizaţie pentru transport marfă?" îl întreabă ea pe şofer. Nu aşteaptă răspuns, continuând: „Dar act de vânzare-cumpărare aveţi pentru florile acestea? Foaie de parcurs? Unde mergeţi?" „La cimitir'; reuşeşte să răspundă cel de la volan. „Chiar şi până acolo, vă trebuie scrisoare de trăsură şi foaie de par- curs. Aşteptaţi aici până vă fac proces verbal de amendă". În timp ce şoferul, popa, ai casei şi rudele aşteaptă amenda strict necesară precum Veşnica pomenire cu legănatul colivei cu bomboană-n moţ, apare un domn important, după vorbă, după port, cu o jachetă albăstrie cu insemnele Registrului Auto Român. „Aveţi ITP-ul făcut? îl întreabă pe şofer. „Da". „Să văd". „Păi, actele sunt la doamna poliţistă..." „Mda!... De ce n-aveţi cauciucuri de iarnă?" „Păi, nu e iarnă, suntem în 15 aprilie..." „N-aţi mai văzut să ningă în aprilie? Dacă se pune o ninsoare exact când urcaţi panta aceea abruptă spre cimitir?" După ce apare poliţista cu procesul verbal, aceasta îi trans- mite actele maşinii direct domnului cel important, după vorbă, după port, care se apucă să scrie şi el pe capota maşinii, chiar mai caligrafic decât ispita în uniformă MAI, procesul lui verbal de reţinere a certificatului de înmatriculare pentru lipsă cauciucuri de iarnă.
Profitând de prelungirea staţionării, popa hotărăşte, în consens cu întristata adunare, să nu mai oprească la următoarea intersecţie şi să cânte Aleluia! cădelniţată tot aici, în acest fel câştigând puţin timp. Scăpând de operaţiunea poliţiei şi RAR-ului, şoferul, preotul, cântăreţul, rudele îndurerate şi tot alaiul s-au închinat şi şi-au continuat drumul cel fără întoarcere al răposatului domn Oprescu.
Dar, la următoarea intersecţie tot e oprit domnul Oprescu cu alaiul lui cu tot, cu mirosul lui de flori şi tamaie, e oprit de o comisie socială de la primărie. Două domnişoare, una blondă şi una roşcată scot o mapă şi încep să citească punct cu punct actele necesare pentru continuarea drumului spre Cimitirul Sfântul Gheorghe: „Aveţi adeverinţă de la Asociaţia de locatari din care să rezulte că decedatul e cu plata la zi a întretinerii?" întreabă rece funcţionara cea blondă. „Dar, firma autorizată de pompe funebre a eliberat certificat că decedatul e îmbrăcat corespunzător?" întreabă la fel de rece şi oficial şi funcţionara roşcată. Apoi, cele două întreabă în ordine, alternativ, cu o disciplină impecabilă, ceea ce demonstrează că administraţia publică locală este exemplară în menirea ei: „Decedatul are amenzi neachitate? Ce zice Administraţia Financiară?" „Telefonul mobil cui rămâne? Aveţi împuternicire de la notar?" Şi: „Credite neachitate la bănci?" „Procese pe rol? Că nu pleci aşa, să laşi lucrurile încurcate!..." „Avem informaţii că defunctul detne o sută de metri pătraţi livezi. Dovadă că şi-a plătit impozitul pe teren!" „Cardul de sănătate e completat la zi de medicul de familie?" „Are urmaşi? A... dumneavoastră?... Nepoţi? Aveţi CV-ul lor şi dovadă că defunctul i-a educat cum tre-buie?" După lungi parlamentări, cu cortegiul care începe deja să se subţieze substantial cu 25-30 la sută, unii oameni având serviciu, alţii animale de hrănit şi pomi de săpat, cele două funcţionare blond-roşcate permit repornirea convoiului după ce be dau urmaşilor hârtia cu problemele de mai sus plus altele şi cu promisiunea că îi vor aştepta a doua zi cu dosarul complet.
Groparii tot aşteaptă convoiul de vreo oră şi mai bine, plictiseala lor e la apogeu, acum se vedeau deja la pomană. Ţuica primită de dimineaţă de la familie s-a băut până la ultima picătură. Iar, după atâta săpat, setea e mare. Ies ei tustrei în poarta cimitirului, se uită în josul străzii de aproape un kilometru, dar nici urmă de cortegiu. Aşa că se duc la cârciuma de lemn de brad de la poarta cimitirului şi-şi iau o sticlă de vodcă.
Între timp, exact la ultima intersecţie, când se coteşte spre urcarea străzii hotărâtă la cimitir, Cornel Oţelitu, şeful local al poliţiei rutiere opreşte plat- forma de carat masinile la firmele de dezmembrări şi-l amendează pe şofer pentru că rulează cu o viteză sub cea legală. Oprirea e destul de lungă pentru că în cei treizeci şi trei de ani de carieră, poliţistul a învăţat că nu trebuie să te pripeşti când scrii un proces verbal de amendă, că poţi greşi şi, vorba aceea, cine greşeşte plăteşte.
Pe la ora 17,15, cortegiul substanţial subţiat, în sfârşit, ajunge la poarta cimitirului. Rudele, aparţinătorii, urmaşii, cum ar veni, răsuflă întrucâtva uşuraţi: ultima veşnică pomenire pe mormânt, vinul vărsat în cruce pe ţărână şi, în fine, la pomană, că be ghiorţăie maţele. Dar, aici, la poartă sunt întâmpinaţi de paznicul în uniformă care-i întreabă calm, dar ferm: „Aveţi bon de ordine?" Umeri ridicaţi, înălţat de sprâncene, panică, disperare, toate în două secunde. „Păi, cum veniţi aici aşa nepregătiţi? Păi, dacă mor într-o zi 37 de creştini, nu se produce aici un haos de nedescris? Mergeţi dumneavoastră la primărie, la camera şapte de la parter, luaţi bon de or- dine şi totul se rezolvă. Mă rog, asta mâine, că acum e târziu.