Prim ediţie dedicată sonetelor eminesciene, for¬mând un corpus unitar, însă partial şi în transpunere franceză, este datorată preotului francez Louis Barral. Sonnets. Bucureşti. Imprimeria „Socec", 1933, 15 p. cu ilustraţii, cuprinzând doar nouă dintre cele peste treizeci câte se cunosc astăzi: D6ja combien de jours/Sunt ani la mijloc, C'est l'automne dehors/ Afară-i toamnă, Leve-toi dans mon ciel/Răsai asupra mea, Venise/Veneţia, Qu'importe/Oricâte stele, Les ans s'en sont all6s.../Trecut-au anii, Sur mon secret amour/lubind în taină, Des que se tait la voix/Când însuşi glasul, Sur un album/Pe un album, Je suis sur ton balcon/Stau în ceardacul tau. Ecourile au fost favorabile: Victor Cordoş a constatat transpunerea fluidă, traducătorul fiind un bun cunoscător al poe¬tului („Patria". Cluj, XVI, 11, 14 ian. 1934, pp. 1-2); M. Gh. Constantinescu a apreciat faptul că au fost păstrate spiritul şi frumueseţea versului originar („Universul". Bucureşti, LI, 55, 26 februarie 1934, p. 4); Mia Frollo a considerat chiar admirabilă transpunerea („Vremea". Bucureşti, VI, 333, 15 aprilie 1934, p. 4).
Vădit încurajat, pater Louis Barral (venit în Ro¬mânia în cadrul „Misiunii culturale franceze" de după 1920, stabilit ca profesor la Seminarul din Be¬iuş, senând şi cu pseudonimul L. Codreanu) a editat în acelaşi an, în Franţa, o antologie din versurile poetului preferat: Poeme choisis. Traduction par L. Barral. Paris, Librairie Lecoffre, J. Gabalda et Cie, Editeurs, 1934, 130 p. + 1 f. portr. De data aceasta, părerile au fost împărţite. Au fost recenzenţi care i-au lăudat strădania (Sandu Tzigara-Samurcaş, Ge¬orge Strat. D. Faur, Ioan Vultur), în pofida unor scă¬deri, alţii (N. Iorga, Şerban Cioculescu, Victor Cordoş, M. Mihalcea) au considerat intenţia salutară, act cul¬tural, încercare mai mult sau mai puţin reuşită, chiar slabă, cu denaturări ale originalului. Ulterior, inimo¬sul traducător şi-a abandonat preocupările de inter¬mediar cultural româno-francez, dar i-a rămas iniţiativa.
De abia după aproape şase decenii, a apărut, în limba română, întâia antologie de sonete ale poetului national, datorată lui Petru Creţia: Sonete. Ediţie cri¬tică îngrijită de N. Cu 32 de reproduceri după ma¬nuscrise. Editura Porto-Franco, Galati. Muzeul Lite¬raturii Române Bucureşti, 1991, 95 p., cuprinzând 31 de sonete: lambul, Azi oceanu-ntărâtat, Adânca mare, De ce mă-ndrept.5-acum, Gândind la tine, Pe gânduri ziva, Coborârea apelor, Maria Tudor, Neno¬rocit noroc de-a fi iubit, Vorbeşte-ncet, Sătul de lucru, lubind în taină, Părea c-aşteaptă, Uşoare sunt vieţile multora, Oricare cap îngust, Oricâte stele, Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuşigla-sul, Trecut-au ani, Răsai asupra mea, Stau în cerdacul tau, Sonet satiric, Ai noştri tineri, Democraţia, Moruzi Bey fiind în bune toane, Mă-ntreb de sine-mi unde este slava, Le baron de Trois Etoiles, Petri-Notae, Sauve qui peut, împărţite în două cicluri (lirice, sat- rice) şi, în deschidere, cu sonetul Iambul, criteriu abandonat la a doua ediţie din 1997, înlocuit cu cel cronologic, menţionat în subsolul prefeţei de la edi¬ţia iniţială (pp. 5-6).
Un alt volum cu sonete, dar mai complex în alcă-tuirea sa, fiind bilingv româno-francez, conţinând şi alte poeziicare nu sunt de formă fixă, este datorat lui Emanoil Marcu: Elegii şi sonete/El6gies et sonnnets. Traducere în limba franceză de N/Traduit du roumain per N/Editura „Junimea"/Edition „Junimea Iaşi, 1994, 85 p. Sonetele sunt în număr de douăzeci şi trei. Alcătuitorul şi traducătorul ediţiei nu preci¬zează din ce sursă a preluat textul românesc, în schimb mulţumeşte unui număr de patru prieteni francezi care l-au sprijinit „la această încercare de dialog între două limbi, culturi şi sensibilităţi poetice”. Dintre sonetele aflate la ediţia lui Petru Creţia, al cărei sumar l-am reprodus, Emanoil Marcu a eludat sonetele: Vorbeşte-ncet, Democraţia, Sătul de lu-cru, Moruzi Bey fiind în toane bune, Mă-ntreb în sine¬mi unde este slava, Le baron de Trois Etoiles, Petri-Notae şi Nenorocit de-a fi iubit.
Cel de-al treilea volum de sonete apărut în aceeaşi perioadă se datoreşte lui Ion V. Boieriu. So-nete. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de N. Editura Dacia. Cluj-Napoca, 1995, 124 p., apărut la tri ani de la decesul alcătuitorului. Organizarea interioară a volumului este după alt tipic: I. Antume; II. Postume; III. Addenda-Antume, Addenda-Postume, pentru variante. Ediţia structurează prin coroborare ediţiile datorate lui Perpessicius şi D. Murăraşu, reproducând mecanc, fără nicio raportare făcută personal, la textel olografe ale poetului.
Cât priveşte ediţia a doua, în două volume/pla-chete, a lui Petru Creţia, acesteia îi lipseşte prefaţa, iar în ceea ce ar fi conţinutul ei, este respectat în¬tocmai cel din ediţia iniţială cu singura deosebire că i-a fost aplicat criteriul cronologic în ordonarea/dispunerea sonetelor în pagini.
Nu ne-am propus în excursul nostru vreo com-paraţie între ediţii, ci acestea în parte faţă de textul olograf eminescian sau faţă de textul tipărit antum al cărui original este pierdut.
Niciunul dintre acesti editori/alcătuitori/îngrijitori/ traducători nu s-a preocupat de a respecta identitatea/ autenticitatea/textul originar al Poetului. S-au bazat pe antecesori, de unde constatarea alarmantă a prezenţei de inadvertenţe/transcrieri defectuoase/interpretări diferite de lectură/omisiuni!
În glosele ce le-am alcătuit fiecărui sonet în parte, vom urmări corijarea acestora în raport de unicul martor indubitabil: textul olograf al Poetului.
Acelaşi lucru l-a dorit Constantin Noica atunci când a solicitat foto-copierea manuscriselor eminesciene. Căci, de cela mai multe ori, din diferite motivaţii explicite sau nu, editori diferiţi au croşetat/emendat fără niciun scrupul textul eminescian, eludându-i autenticitatea, chiar de cine nici nu te aştepţi: „ Şcoala Petru Creţia face din poezia lui Eminescu un fel de text de consum, al ei propriu, iar din autor, un cobai sub lupă. Şi acest lucru - sub acoperirea aplauzelor de obşte." (N. Georgescu. Eminescu şi editorii săi. Volumul II. Editura Floare albastră. Bucureşti, 2000, p. 234). De un real folos, în orientarea noastră în hăţişul/păienjenişul de informaţii biobibliografice eminesciene, în afara căutărilor proprii, ne-au fost lucrările de ţinută academică: Biblioteca Academiei Române. Bibliografia Mihai Eminescu. (1866-1970). Volumul I. Opera. Editura Academiei Române, Bucureşti,1975; Institutul de istorie şi teorie literară „G. Călinescu". Bibliografia relaţiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859-1918). Volumele I-III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1980, 1982, 1985; (1919-1944), Volumul I, editura Saeculum I. 0., Bucureşti, 1997; Biblioteca Academiei Române. M. Eminescu. Opere. XVII. Bibliografie. Viaţa-Opera. Referinţe. Partea I (1866-1938). Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999, 1236 p.
De curând, a fost lansată la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, o carte datorată D-nei Florica Gh. Ceapoiu şi D-lui Florian Chelu Madeva titrată Din laboratorul lui Mihai Eminescu. SONETUL. Lucrare tehnică şi estetică. Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, 2018, 514 p., din care face parte întreaga zestre poetică eminesciană dedicată sone¬tului, însoţită de explicaţii la obiect.
Ne rezervăm prezentarea cărtii într-un alt excurs critic.