Este o zi frumoasă, numai bună de joacă, chiar dacă e luna decembrie. Doi băieţi aleargă prin curtea casei. Unul dintre ei iese pe poartă.
- Dan! Daaaaan!
- Da, Fan!
- De câte ori să-ţi spun să nu mă mai strigi aşa? Nu mă cheamă Fan, mă cheamă Ştefan!
Băiatul plin de pistrui, îmbrăcat cu blugi şi geacă albastră, îşi strigă iar prietenul. Dan, hai să-ţi arăt ce am găsit!
- Ce-ai găsit? se apropie curios Dan.
- Uite! Arată bucuros Ştefan către un sac roşu, mare, legat la gură cu o sfoară groasă. Am găsit un sac plin! A căzut dintr-o sanie care trecea cu viteză mare pe drum. Chiar în faţa casei, pe trotuar!
- Sanie? Pe asfalt? Ai visat? Nu vezi că nu e zăpadă? se miră Dan, privind sacul. Cine mai conduce azi sănii, printre atâtea maşini?
- Moş Crăciun! sare în sus de bucurie Ştefan. Sigur a fost Moş Crăciun. A pierdut un sac din sanie! Dar stai! Asta înseamnă că e un sac cu jucării! Ha, ha! Un sac întreg cu jucării! ... Hopa! Stai! Cum îl găsim acum pe Moş Crăciun?
- Şi, mă rog, de ce să-l găsim? se miră Dan. Ce treabă avem cu el?
- Cum adică ce treabă avem? Să-i dăm înapoi sacul cu jucării! spune Ştefan, convins.
- Nici nu mă gândesc! E al nostru! Noi am găsit sacul, al nostru este! Abia aştept să văd ce e înăuntru! protestează Dan.
- Păi... Nu cred că este corect... murmură Ştefan, răsucind şnurul de la geacă. Jucăriile trebuie să ajungă la copii, nu?
- Da, sigur! Vor ajunge la mine şi la tine! bate din picior Dan. Hai să vedem ce scrie pe sac!
- Scrie: ăăăă.... stra-da Po-ia-na Mă-ru-lui, o-ra-şul Buş... Buş-teni, silabiseşte Ştefan. La noi în oraş! Ţi-am spus eu că sunt ale cuiva? Cum o să se ducă moşul iară cadouri la copiii de pe strada aceea?
- Foarte simplu! Moşul are destule cadouri. Să le ducă altceva!
- Nu se poate! Tie nu-ţi aduce moşul ce ţi-ai dorit? Ţi-ar place să-ţi aducă altceva? se supără Ştefan.
- Ei na! Anul trecut mi-am dorit maşină de pompieri cu girofar şi role şi minge şi lego şi ... costum de superman şi pistol cu capse... şi moş Crăciun mi-a adus doar lego şi maşină de pompieri... spune Dan trist.
- Păi, dacă ai fost lacom şi ai cerut prea multe? Mama spune să-mi pun două dorinţe, una mai mare şi una mai mica, atunci sigur se îndeplinesc. Chiar două mi-am pus şi anul acesta. Dar tu, câte jucării vrei? întreabă Ştefan.
- Nu contează! Acum am un sac întreg. Sunt jucăriile mele! Hai să ducem sacul în curte.
Dan se repede la sac, îl apucă cu putere şi îl urcă pe umăr.
- Ha! Ce uşoare sunt! De asta le duce moşul repede. Hai să le ascundem în magazie, acolo nu intră nimeni.
Zis şi Scut. Dan intră în magazie cu sacul pe umăr, aprinde lumina, apoi îl strigă pe Ştefan.
- Hai repede! Să vedem ce e în sac, până nu se întorc părinţii mei.
Ştefan abia apucă să închidă uşa în urma lui. Dan a desfăcut sacul şi scoate cadouri mari şi mici, frumos legate cu funde colorate. Din sac ies foarte, foarte multe cadouri. Ce ciudat, de ce scoate mai multe, sacul nu pare să se golească...
- Uauuu! Ce multe pachete sunt! N-am văzut niciodată atât de multe jucării! se bucură Dan. Sunt ale meleeee! Adică, ale noastre... Uite, maşinuţe teleghidate, trenuri, avioane, o bicicletă, lego, încă un lego... cărţi, păpuşi... iar păpuşi... ce să fac eu cu păpuşile?
- Tu chiar nu vezi? Pe pachetul cu păpuşa scrie: Ana. Iar pe cel cu lego, scrie: Andrei. Pe bicicletă scrie: Alessia... Fiecare cadou e al unui copil care îl aşteaptă... Hai să le punem înapoi, moşul o să se facă de râs iară cadouri... Copiii care vor rămâne iară jucării o să plângă... Toată lumea va fi tristă şi mâine e Crăciunul. Nu e corect!
- Ba nu! Moşul nici măcar nu ştie că a pierdut sacul cu daruri! Uite cum facem! Le ţinem aici până mâine. Dacă moş Crăciun nu vine după ele, atunci sunt ale noastre. Bine?
- Nu prea e bin... rosteşte Ştefan cu jumătate de gură.
Băieţii se despart, fiecare intră în casa lui. Sunt vecini. Orele trec. La masă, părinţii îl privesc miraţi pe Ştefan. E tăcut şi nu-şi ia ochii de la covorul de sub masă.
- S-a întâmplat ceva? îl întreabă mama.
- Nu, mama.
- Atunci fii bucuros! Doar vine Moş Crăciun, nu? Uite, afară a început să ningă.
Ştefan nu e atent. Se gândeşte la un singur lucru: cum să-l anunţe pe moş că şi-a pierdut sacul?
După masă, se îmbracă şi cere voie mamei să se joace în curte. A adus cu el, din casă, o bucată mare de cretă albă. Cu ea, vrea să deseneze o săgeată spre magazia lui Dan, în care se află sacul. Moşul va vedea săgeata şi va înţelege imediat. Dar vai, afară ninge, nu poate desena pe asfalt... Face o linie pe gard, apoi se răzgândeşte şi desenează o cruce.
Nu e mulţumit. În curând o să se întunece. Cum o să mai ştie moşul unde e semnul? Şi jucăriile trebuie să ajungă la copiii care le aşteaptă... deci şi la copiii de pe strada Poiana Mărului. Ştefan se gândeşte mai bine... apoi intră în casă şi ia din cuier fularul roşu al mamei. Iese în fugă şi îl leagă de gard, exact în locul în care a pierdut moşul sacul.
„Aici am să stau, până va veni moşul", se gândeşte Ştefan. Dar afară ninge. E frig... Băiatul se plimbă de colo-colo, tropăind, ca să nu înghe*e. Tocmai atunci se deschide poarta vecinilor şi apare Dan, zâmbind cu un aer încurcat, cu sacul moşului în spate.
- Ştii, m-am mai gândit... Ăăăă... Am adus sacul. M-am gândit la copiii aceia care vor rămâne fără jucării...
- Brav0000! Bravo, Dane! Ştefan a sărit să-l îmbrăţişeze de bucurie. Ştiam eu! Doar eşti prietenul meu!
Ştefan a aşezat sacul fix în locul în care l-a găsit.
- Buuuun! Până aici e bin... Dar cum să-l anunţăm pe moş Crăciun că sacul pierdut e aici?
- Am o idee... spune Dan. Poate funcţionează dacă ne gândim, pur şi simplu, că vorbim cu el!
Voi spune în gând: „Moşule, sacul cu jucării e aici. Vino să-l iei!" Hai să ne gândim amândoi: „Moş Crăciuuuun, ai pierdut un saaaac! Haide să-l ieeei!"
Băieţii au închis ochii, gândindu-se la moş.
- De ce m-aţi chemat? Nu ştiţi că azi am multă treabă? s-a auzit un glas Doar sunt Moşul, nu?
- Oaaau, funcţionează! s-a mirat Ştefan.
- Moş Crăciun, ai pierdut sacul cu jucării! E pentru copiii de pe strada Poiana Mărului! a strigat Ştefan, deschizând tare ochii. Privea mirat în jur, împreună cu Dan. Doar că nu era nimeni pe stradă, erau complet singuri.
- Noi... ăăă... noi am găsit sacul. Trebuie să-l duci, copiii aşteaptă jucăriile! Copiii te aşteaptă nerăbdători!
- Aha! Bravo, băieţi! Mulţumesc! s-a auzit din nou vocea. Să vă spun un secret: la fundul sacului se află jucăriile pentru copiii de pe strada voastră. Adică şi cadourile voastre...
- Daaaaa? se miră Dan. Aoleu, ne-ai văzut? Deci tu ştiai tot?
- Sigur că ştiam, a început să râdă Moş Crăciun. Acum, dacă tot am venit, să dau cadourile, nu?
Atunci, printre norii albi şi fulgii mari de zăpadă, băieţii au zărit, sus pe cer, o sanie trasă de renii cu coarnele poleite. Iar în sanie, stătea zâmbitor moş Crăciun.
Sacul s-a dezlegat singur la gură şi cadourile au ieşit, unul câte unul, plutind uşoare până la moş. Iar moşul le-a adunat cu răbdare în sanie. Mai întâi, pe cele ale copiilor de pe strada Poiana Mărului. Apoi au început să urce cele ale copiilor de pe strada lui Ştefan şi a lui Dan. Iar la sfârşit, s- a aşezat cuminte în sanie şi sacul cel roşu.
- Uauuuu! s-a mirat Dan. Cadourile zboară singure! Acum înţeleg de ce moş Crăciun poate duce atât de multe pachete într-o singură zi! Uite, acela care intră pe horn e cadoul meu! Şi vine şi al tau! Acum intră pe horn! Pa, Ştefan! Am fugit acasă!
- La revedere, Dan! Plec şi eu să văd ce mi-a adus Moş Crăciun...
- La revedere, copii! s-a auzit de sus, din înaltul cerului, vocea veselă a moşului. Ne vedem la anul!