CRONICI AMICALE

Poetul Săndel Stamate -
Între clipă şi eternitate

Aflat la vârsta înţelepciunii şi la cea de-a cincea carte de poezii ("SUM. POEME", Editura Fundatia Culturală Antares,Galaţi, 2015), poetul dunărean Săndel Stamate, decantează stări sufleteşti şi meditează asupra destinului uman şi artistic, preferând pe "a fi" (sum) în locul lui "a avea" (habeo). Echipa care a contribuit la această meritorie apariţie editorială este alcătuită din Marcela Stamate (Tehnoredactor), Marian lonescu (llustraţia copertei), Neo Narva (Lector)
Motto-ul, desprins din poemul " Poeţii " de Lucian Blaga, constituie o trimitere nobilă spre una din temele majore ale volumului - rostul şi destinul poetului ca explorator al "lumii sensibile " iar un "Exordiu ", din trei versuri, ne câştigă atenţia şi bunăvoinţa încă de la începutul lecturii: "Cartea asta am dorit să fie/ Un compromis drăgăstos/ Între viaţă, moarte, poezie". Pe linia titlului latinesc, (“SUM"), cele două părţi ale volumului poartă nume la fel de sugestive: prima - "TOGA POEMATlS" şi a doua - "SUMMATlN".
În liniştea vilei sale de la Lieşti-Galaţi, poetul Săndel Stamate trăieşte retras (de la catedră) în Sine şi savurează "Clipa cea de taină", creaţie care deschide cartea. Clipa, ca motiv poetic, a preocupat pe mulţi dintre marii poeţi ai lumii:
"Clipă, stai! Eşti atâta de frumoasă! (Goethe-Faust);
"Avem clipa, avem raza care tot mai ţine încă "(Eminescu¬Scrisoarea l);
"Clipa este preţioasă, ca viaţa unui om" (Schiller-Don Carlos);
"O clipă petrecută-n paradis/
Cu moartea nu-i deloc prea scump plătită" (Schiller¬Don Carlos);
"O singură clipă poate schimba totul" (Wieland¬Oberon);
"De o singură clipă atârnă viaţa omului şi întregul său destin" ( Goethe-,,Herman şi Dorothea"); Clipa (ceasul, clipita, minutul, momentul ş.a.).
"Clipa cea de taină", cu sonuri eseniene, labişiene, devine, prin arta versului, eternitate: "Se-nvolbură clipa în aspre ninsori/Ce-ai vrea să-ţi aducă, iubito, în dar/Fular de zăpezi, cămaşă de nori /Ori ceasuri ce bat mai rar// Clipa ne cheamă, clipa ne-alungă/ Clipa adună cocorii în luncă// Clipa croieşte păcatului cale/ Clipa dezmiardă crinii din vale// Clipa respiră peste tinerii morţi/ Clipa desparte/împreunează fragede porţi".
Omul, în general, şi-n special omul creator, poetul, este văzut "Ca o minune" între "a fi" şi a nu mai fi, între clipă şi eternitate: " Eu / ninsoare de clipe sunt / între cer / şi pământ// şi nimic nu este al meu / Căci poem / voi fi// Grămăjoară de oase/ Grămăjoară de cuvinte/ Eu"
În simbolistica volumului, "Unu" iese în evidenţă: " Astfel când Unu apare / Din moarte răsare". (,, Minunata doctrină"). "Unu" înseamnă verticalitate, atât de rară în politica noastră dâmboviţeană, din păcate. "Unu se regăseşte de asemenea în imaginile pietrei în picioare, a falusului în erecţie, a băţului vertical: reprezintă omul activ, asociat operei de creaţie" (Conform "Dicţiona¬rului de simboluri", Editura "Artemis", Bucureşti, 1994).
"Unu" este "Principiu activ", "Creatorul", "este locul simbolic al fiinţei, izvor şi sfârşit al tuturor lucrurilor, centrul cosmic şi ontologic" (idem ).
"Unu este deasemenea centrul mistic de unde străluceşte spiritul, ca un soare" (ibidem ).
Lui Mihai Eminescu, geniul nostru tutelar, arheul spiritualităţii româneşti, poetul Săndel Stamate îi dedică un "Mic poem în "nu": " N-am să pot / Cum să pot / Să te uit de tot". Nici nu trebuie şi nici nu poate fi uitat Eminescu în veacul vecilor.
Credeam că glumeşte poetul atunci când afirmă că "pentru ea şi numai pentru ea" "aş fi pornit un nou război mondial". Dar cu dragostea nu-i de glumit. Războiul troian a ţinut zece ani şi s-a pornit tot "Pentru ea".
În "Lungul drum al zilei către noapte", poetul parcurge " Calea de la eu la sine", ascultându-şi "lnima": " lnima mea de pământ/Mă tot cheamă s-o alint/ S-o alint s-o iau cu mine/ Unde Eul e în Sine".
Multe sunt temele şi motivele acestui volum de poezii. Săndel Stamate cântă vinul (,,Bahică"), visul ("În nopţile/ Cu şiştarele pline/ De lumina aştrilor/ Visez/ Că sunt poetul/ Pe care şi l-ar dori/ Orice carte", poetul şi poezia ( ,,Ca vulturul tânăr / Ce tocmai încearcă / Tăria// Uitând că poartă / În aripi / Mormântul/ / Aşa străbate frenetic / Lumea secundă/ Poetul"- ,,Poem suav"),
"Marea", "Fiinţa mea", "Fluturele", "Speranţa" ş.a.
"Summatin", (pe deasupra, superficial, pe scurt, în treacăt), cea de-a doua parte a volumului, nu este cu nimic mai prejos.
După un "Peisaj sumar", vine o "Toamnă" cu "Belşug" (de poeme) , ca nişte "Replici la Unu". Arghezian, poetul Săndel Stamate constată că, deşi e "Toamnă", "Plină de viaţă-i încă grădina" şi "Lumina-i de ajuns".
După Blaga, Săndel Stamate poate fi numit poet al luminii şi al iubirii. ("Lumină lină", "Lumina ce-o caut", " Lampioane la nunta Danielei H.")
"Între viaţă şi moarte" stă nemuritoare poezia. Un "Testament " şi el tot arghezian, spune totul: ,,Nu/ Să nu vă gândiţi prea mult / La mine// şi dacă totuşi/ Vă veţi aminti de ceva / Nu de mine să vă amintiţi / Ci de cuvintele mele / Pe care în carte le-am pus// Pe ele să le îngrijiţi/ Ca pe florile/ Din grădina de la fereastra voastră// Cu ele/ Tu/ Mire/ Casă de piatră să faci/ Miresei tale// şi/ Tu/ Mireasă/ Pat de dragoste/ Mirelui tău// Numai aşa veţi fi/ Prea - vrednicii - mei - fii / Întru lămurirea prin iubire / A acestei lumi."
Şi întru dăinuirea ei, desigur.

Petruş Andrei